Animal X: «Noi facem ceva diferit faţă de ceea ce este trendy azi»

2 aprilie 2012 13:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Hienă, Marţianu, Vierme, Tzapu şi Greiere, componenţii trupei, vor continua să cânte în limba română, deşi şi-au dat seama că "trendul" îl reprezintă acum piesele interpretate în limba engleză.

"Artiştii speră să repete experienţa celor care au piese cântate pe afară şi fac texte în engleză. Unii ar putea spune că exagerăm când le numim texte, şi în unele cazuri au dreptate. Nouă ne este mai uşor să dăm substanţă unui text în limba română decât în engleză iar la balade textul este crucial. Foarte multe voci apreciază faptul că facem ceva diferit faţă de ceea ce este trendy azi. Noi facem muzica pe care o simţim şi nu ne vom schimba niciodată", au spus băieţii într-un interviu acordat pentru showbiz.ro.

În pofida faptului că muncesc mult pentru revenirea pe piaţa muzicală, Animal X nu intenţionează să scoată un album nou, cel puţin nu anul acesta.

Piratarea pieselor de pe internet i-a convins pe băieţi să scoată mai puţine single-uri, în loc să le "irosească" în lansarea unui album ce cuprinde mai multe melodii.

"Avem planuri ambiţioase anul acesta. Lucrăm foarte mult în ultima vreme pentru a le putea realiza. În primul rând pregătim un concert unplugged, cu invitaţi surpriză, cu ocazia aniversării a 13 ani de Animal X, concert ce va avea loc în Bucureşti, pe 15 mai. Lucrăm deja şi la noul single pe care îl vom lansa la începutul verii. Un nou album nu ştim dacă vom lansa prea curând, preferăm să scoatem câte un single nou decât să irosim piesele de pe un eventual album care poate avea doar 2-3 single-uri", au mai declat cei cinci artişti.

Mai multe