Annes găteşte des salată de vinete

9 noiembrie 2013 17:20   Actualitate
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Annes a decis să nu mai consume carne atunci când unul dintre prietenii ei i-a trimis mai multe documentare despre modul în care sunt crescute animalele, iar imaginile au impresionat-o teribil.

„Atunci am luat o decizie radicală, să nu mai mănânc niciodată aşa ceva, deşi consumam zilnic mezeluri", a spus aceasta. Artista a mărturisit că de aproape patru ani nu mai mănâncă decât ouă, fructe, legume, tot felul de seminţe şi peşte.

„Sunt ovo-pesco-vegetariană de patru ani aproape. Am renunţat şi la lapte şi brânză pentru că au foarte mulţi hormoni şi nu îmi fac bine. Îmi plac însă la nebunie toate mâncărurile tradiţionale pe bază de legume, iar salata de vinete şi zacusca sunt preferatele mele", a declarat vedeta. De când a eliminat carnea din alimentaţie, Annes se simte cum nu se poate mai bine, iar aspectul pielii şi al părului ei s-a îmbunătăţit vizibil.

„Părul meu are acum un aspect mult mai lucios şi, în sfârşit, pot să îmi ţin unghiile lungi. Unde mai pui că şi analizele sunt mult mai bune", a mărturisit aceasta.

Salată de vinete:

Ingrediente:  2 kg de vinete, 1 ceapă, 4 linguri ulei, sare şi piper.

Ingrediente: Mai întâi se coc vinetele, fie pe plită pe aragaz, fie în cuptor. Apoi, fiecare dintre ele se taie în două, pe lung şi se scoate miezul, cu o lingură de lemn, după care se pune la scurs pentru aproximativ 15 minute, într-o sită. Se toacă vinetele şi se pun într-un castron. Apoi se încorporează treptat ceapa dată pe răzătoare şi uleiul, ca la maioneză.

Paula Chirilă a ales o alimentaţie sănătoasă

Monica Davidescu a renunţat treptat la carne, în doi ani

Mihai Trăistariu a renunţat la carne de o lună şi jumătate

Anca Ţurcaşiu este vegetariană de mai bine de 20 de ani

Sore a înlocuit carnea cu creveţii

Mai multe