Antonia are surioară vitregă de-o seamă cu fetiţa ei!

6 octombrie 2012 16:11   Actualitate
Ultima actualizare:

E tânără, frumoasă, talentată şi „pe val". Cântăreaţa Antonia a fost mereu destul de discretă în ceea ce priveşte viaţa ei privată, până de curând, când a „scăpat" un secret: tatăl ei este adeptul religiei mormonilor. Click! a aflat că, deşi părinţii ei sunt divorţaţi, vedeta are o relaţie minunată atât cu mama sa, cât şi cu noua familie a tatălui ei.

Surioara ei vitregă, de doi ani, este de aceeaşi vârstă cu fetiţa ei, Maya. Iar Antonia o adoră. Cântăreaţa, una dintre cele mai apreciate vedete din muzica românească, a povestit reporterilor Click!, în seara decernării premiilor muzicale de la Sibiu, cum se înţelege cu noua familie a tatălui ei. „Suntem în relaţii foarte bune. Mă înţeleg de minune cu actuala soţie a tatălui meu, Bianca. Îi vizitez, mai ales că îmi e foarte drag să o văd pe fetiţa lor de doi ani, surioara mea. Îi duc mereu cadouri", ne-a spus Antonia Iacobescu (23 de ani).

Mihail Iacobescu (46 de ani), tatăl Antoniei, alături de Bianca, actuala soţie,  care i-a dăruit şi o fetiţă

Mulţi au fost curioşi să afle detalii picante de­­spre familia vedetei, mai ales după ce a aceasta a dezvăluit, recent, că tatăl ei, Mihail Iacobescu, care a trăit mult timp în America, e membru activ al Bisericii Mormome.

Ulterior, se pare că Antonia a regretat că a dezvăluit acest amănunt, mai ales că a fost asaltată cu întrebări. S-a mulţumit să spună doar că are o relaţie foarte bună cu ambii părinţi, chiar dacă aceştia sunt divorţaţi. Mihail Iacobescu a divorţat de superba Denise (45 de ani), mama de la care Antonia a moştenit frumuseţea şi farmecul aparte şi s-a recăsătorit cu o blondină ceva mai tânără, Bianca, împreună cu care are o fetiţă. Mama Antoniei, care a stat ani de zile în Utah (SUA), i-a şocat pe toţi la apariţiile sale publice cu o formă fizică de invidiat pentru vârsta sa.

Denise Iacobescu (45 de ani), mama Antoniei, i-a uimit pe toţi la ultimele apariţii publice cu frumuseţea şi forma ei fizică de invidiat

„E clar, de la ea a moştenit Antonia toate calităţile fizice", au spus cei care au văzut-o pe Denise Iacobescu, care poate trece lejer drept sora mai mare a Antoniei, la cum arată!

Chiar dacă tatăl ei şi mama vitregă sunt în continuare membrii activi ai Biserici Mormone, ei respectând toate obiceiurile şi venind duminică de duminică la biserică, vedeta s-a îndepărat de această credinţă. Soţul ei, Vicenzo Castellano, este catolic, iar fetiţa lor, Maya, a fost botezată tot în rit catolic.

La biserica asta merge tatăl vedetei

Reporterii Click! au fost în urmă cu două săptămâni la biserica unde tatăl Antoniei vine frecvent. Mihail Iacobescu respectă regulile mormonilor şi, săptămânal, participă la slujbele ce au loc la Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă din Bucureşti.

De mai bine de un an, cei de aici spun că n-au mai văzut-o pe Antonia la slujbă. Li se pare un mare păcat faptul că aceasta a pozat ceva mai dezbrăcată şi nu pot ierta că s-a căsătorit cu un catolic.

Mai multe