Arbitrul FIFA Ovidiu Haţegan se pregăteşte în Gran Canaria
27 ianuarie 2010 17:24
Actualitate
Ultima actualizare:
Centralul Ovidiu Haţegan, împreună cu asistentul Octavian Şovre, fac un stagiu de pregătire de zece zile în insula Gran Canaria, care aparţine de Spania.
Cei doi arbitri FIFA au fost invitaţi de federaţia din Elveţia pentru a efectua un stagiu de pregătire şi a participa la cursul omolgilor lor din Ţara Cantoanelor care se ţin în Insula Gran Canaria, din Oceanul Atlantic. Cei doi au asistat la lecţii predate de fostul arbitru internaţional din Elveţia, Urs Meyer.
Urs Meyer este arbitrul care ne-a dezavantajat clar la meciul Danemarca - România 2-2, când a prelungit partida până când gazdele au egalat şi "tricolorii" au ratat prezenţa la Campionatul European din 2004.