Are nevoie de 18 oameni să se dea jos din pat

13 februarie 2012 17:38   Actualitate
Ultima actualizare:

Keith Martin, cel mai gras om din lume, cântăreşte 368,3 kilograme, n-a mai ieşit din casă de zece ani şi are nevoie de 18 îngrijitori care să stea permanent lângă el pentru a-l menţine în viaţă.

Bărbatul are nevoie de 18 oameni şi o targă specială pentru a fi mişcat. Lăţimea lui Kevin este de 1,84 de metri, iar înălţimea sa e de 1,80.

Bărbatul din Harlesden, nord-vestul Londrei, a preluat titlul de cel mai gras om din lume de la mexicanul Manuel Uribe, care ajunsese să cântărească 571,5 kilograme, dar care a urmat o dietă-fulger şi a reuşit să slăbească peste 200 de kilograme, scrie DailyMail.co.uk.

Keith se declară extrem de trist vizavi de viaţa lui, în condiţiile în care londonezul nu a mai avut o iubită de circa 20 de ani. Britanicul de 42 de ani a ajuns la aceste dimensiuni imense după ce mama sa a murit.

Atunci el a început să mănânce cantităţi enorme de mâncare. Keith nu-şi găseşte haine pe măsură şi este obligat să stea la pat.

Keith Martin a preluat titlul de cel mai gras om din lume de la mexicanul Manuel Uribe

După ce medicii din Mexic au refuzat să-l opereze pe Manuel Uribe, cel mai gras bărbat din lume, în 2009, care cântărea până nu de mult o jumătate de tonă, nutriţioniştii italieni au punctat un nou succes pentru lumea medicală.

Graţie unei diete bogate în proteine, mexicanul de 44 de ani a reuşit să slăbească 200 kg. Pentru a ajunge la o clinică de specialitate din Italia, a fost nevoie de un avion special care să-l transporte.

Meniul zilnic al lui Martin

Mic dejun: 8 crenvurşti, 4 chifle mari, o baghetă cu şuncă, cafea cu trei linguriţe pline de zahăr.

Prânz: patru ciocolate, prăjituri, un pachet de biscuiţi plus alte trei cafele cu zahăr.

Cină: două bucăţi de 500 de grame de carne de vită, patru cartofi copţi, 16 cârnaţi, toate “stropite” cu fel de fel de sosuri, plus o pungă de chipsuri.

Mai multe