Are timbru de 2 milioane €!

9 august 2010 18:08   Actualitate
Ultima actualizare:

Ion Ivan, cunoascut colecţionar de timbre din Brăila, cere două milioane de euro pentru celebrul timbru emis în Insula Mauritius, în 1847.

„Am expus timbrul, prima dată, prin 2006. Atunci am fost sunat de către un colecţionar, care mi-a oferit pe el 5 miliarde de lei. L-am refuzat, pentru că nu intenţionam să-l vând. Acum, vreau să-l dau fiindcă sunt în vârstă şi vreau să-mi ajut fiica", ne-a spus Ion Ivan.

Timbrul „Mauritius", numit şi „Penny Black", este unul dintre cele 12 exemplare existente în lume şi este identic cu cel aflat în colecţia Reginei Marii Britanii.

Ion Ivan spune că valorosul timbru l-a moştenit de la tatăl său care l-a cumpărat de la un anticar din Londra, pe vremea când îl însoţea pe Regele Ferdinand I prin Europa.

Marcă autentică

„Timbrul din Insula Mauritius din colecţia lui Ion Ivan valorează, în mod sigur, mai mult decât vestitul «Cap de Bour» românesc, primul timbru emis în Principate, care s-a aflat în colecţia privată a Regelui Carol al II-lea", ne-a precizat Constantin Gherghescu, secretarul Asociaţiei Filatelice „Dunărea" din Brăila.

Mai multe