Argentinienii nu-l mai vor pe Maradona

26 septembrie 2009 9:53   Actualitate
Ultima actualizare:

Potrivit unui sondaj la care au participat 442 de persoane, dat publicităţii vineri, 67 la sută dintre cei intervievaţi consideră că Maradona, fost campion mondial cu Argentina ca jucător (în 1986), ar trebui să plece de la conducerea tehnică a echipei naţionale, în timp ce doar 22 la sută îl susţin.

Argentina a pierdut patru din cele şase meciuri pe care le-a dispus anul acesta în preliminariile CM 2010, cu Maradona pe banca tehnică, coborând pe locul 5 în clasamentul grupei unice sud-americane, care nu asigură calificarea directă la turneul final din Africa de Sud, ci doar participarea la barajul cu reprezentanta zonei Concacaf.

Soarta Argentinei, care ar putea lipsi de la Cupa Mondială pentru prima oară în ultimii 40 de ani, va fi decisă în urma meciurilor cu Peru şi Uruguay, programate luna viitoare.

Mai multe