Arşinel: «Mi-a zis să beau o cinzeacă înainte de examene»
Serialul Click! continuă azi cu amintirile lui Alexandru Arşinel despre Gheorghe Dinică. Actorul vorbeşte despre marele dispărut ca despre un amic „pe care îl ştiu de peste 50 de ani" şi un actor „care te făcea să simţi că devii mai bun când jucai cu el pe scenă".
Cu o oră înainte de reprezentaţia de la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase", directorul instituţiei, Alexandru Arşinel, este un om cu adevărat ocupat. În amintirea lui Dinică, însă, lasă orice activitate să aştepte.
„Pe Dinică îl ştiu din 1958 şi mereu a fost un model pentru mine. Când ne-am cunoscut, eu eram anul întâi şi aveam primul examen la Institutul de Teatru şi Film, iar el era în anul doi. M-a văzut emoţionat şi mi-a zis că mă învaţă el cum să îmi treacă tracul. Mi-a spus să beau o cinzeacă de ţuică la Cireşica, numai că eu am băut o sută şi m-a luat somnul în sală aşteptându-mi rândul la examen. Când am urcat pe scenă uitasem tot textul", ne-a povestit amuzat Alexandru Arşinel.
Cei doi au colaborat şi pe scena Teatrul Naţional, între 1987 şi 1990, în piesa „Ploşniţa".
„Eu jucam rolul unui fost soldat pe front care voia să înveţe să se poarte în cercurile înalte. El era profesorul meu de maniere, iar piesa s-a jucat mereu cu săli arhipline. Îmi amintesc că improvizam foarte mult cu el pe scenă şi, la un moment dat, am mers atât de departe, încât l-am făcut să râdă. A ieşit de pe scenă simulând că îmi dă replica, dar el râdea în spatele cortinei", ne-a spus amuzat Arşinel.
În cei trei ani, cât s-a jucat piesa, cei doi au fost colegi de cabină la Teatrul Naţional. Atunci, Arşinel a avut ocazia să îl cunoască mai îndeaproape pe marele actor.
„Nu era un actor egoist, care să joace doar pentru el pe scenă. Era foarte modest şi după un spectacol nu suporta discuţiile despre el, chiar dacă erau laude. Pe scenă era un profesionist desăvârşit şi îmi amintesc că, înainte cu două zile de un spectacol, îmi spunea „Gata! Intru în cantonament" şi nu mai ieşea la restaurant. Cu el pe scenă simţeai că devii mai bun", ne-a spus actorul.
«Muzica i-a schimbat imaginea de personaj rău»
În anii '70, Gheorghe Dinică a devenit un client fidel al barului Melody, unde cânta Alexandru Arşinel.
„Mă suna când ajungea, să îi fac rost de o masă. Stătea toată seara şi asculta muzică. De altfel, eu cred că muzica pentru el a fost iniţial un motiv de refulare şi apoi, în ultimii ani, albumele lansate cu Nelu Ploieşteanu şi Ştefan Iordache i-au umanizat imaginea după atâtea roluri de personaje negative", ne-a povestit actorul.