Artă sau pornografie? Un italian a lansat un calendar de penisuri

13 ianuarie 2012 10:19   Actualitate
Ultima actualizare:

Un italian a lansat recent un calendar al anului 2012 în care pot fi văzute, pe 12 pagini, mai multe penisuri.

Anul trecut, acelaşi italian, pe numele lui Oliviero Toscani, lansa un calendar de pubisuri feminine care s-a vândut până la ultimul exemplar.

"Este pandantul celuilalt calendar. Fără acesta, celălalt nu ar servi la nimic şi viceversa. Este necesar să ne amuzăm un pic şi să ne oprim să mai raţionalizăm totul", a spus el.

Calendarul "masculin" a fost primit foarte bine la Florenţa, acolo unde a avut loc lansarea controversatului produs, iar criticii au avut păreri împărţite în ceea ce priveşte acest tip de "artă".

"Eu cred că faptul de a arăta organele genitale diminuează atracţia sexuală", a declarat un pictor prezent la eveniment, în timp ce Philippe Daverio, un renumit critic de artă italian, crede că organele sexuale masculine trebuie "apărate".

"Nudul feminin este tolerat, cel masculin, din nefericire, neavând acest drept. Astfel, suntem aici pentru a apăra drepturile bărbatului împotriva bigotismului", a spus el, potrivit jurnalul.ro.

Mai multe