Aşa ajutăm noi copiii!

13 aprilie 2010 15:19   Actualitate
Ultima actualizare:

Ne-a luat mult timp să reuşim să închegăm linia de aparate portabile, necesare micuţului Saşha ca să poată respira şi altundeva decât într-o cameră de spital. Suntem aproape de final şi doar chestiuni legate de transferul bancar şi probele tehnice, la care e supus unul din aparate, mai amână puţin instalarea liniei.

De câteva zile facem tot felul de demersuri ca să reuşim să găsim un lapte special, ce nu se găseşte în România, şi fără de care o fetiţă de un an şi cinci luni nu poate trăi. Telefoane, mailuri, Google etc...

Verificarea temeinică a dosarelor medicale ale copiilor ce ne parvin de la părinţi e o treabă migăloasă şi extrem de responsabilă. De aceea am apelat la specialişti din domeniu şi, lucru unic într-o campanie jurnalistică, am alcătuit un consiliu medical ce ne acordă un sprijin important. Medicii Mircea şi Mihaela Enescu, Monica Dragomir, Lucia Stănculeanu şi Radu Tăbăcaru ne dau soluţii pentru rezolvarea unor intervenţii chirurgicale, pentru găsirea celor mai adecvate tratamente, ne semnalează posibile eşecuri sau exagerări. Împreună încercăm să punem de aceeaşi parte a baricadei pacienţii şi medicii, conştienţi că ne mişcăm într-un sistem sanitar învechit şi cu mari disfuncţionalităţi. Mi-a plăcut mult sintetizarea doamnei doctor Mihaela Enescu, de aceea v-o împărtăşesc şi vouă, celor care, prin donaţii sau prin alte gesturi caritabile, vă implicaţi în ajutorarea copiilor aflaţi în suferinţă. Spune doamna Enescu: "Cel mai greu este de a schimba mentalităţile - corpul medical e destul de încremenit în proiect, iar publicul este foarte amprentat de poveştile urâte... fără să cunoască şi cealaltă faţă a lucrurilor. Câteodată lipseşte şi elementul de asumare a unei realităţi. De cele mai multe ori, însă, oamenii au mari dificultăţi personale, agravate de situaţia de a avea un copil bolnav, cu nevoi medicale şi materiale speciale. Eu totuşi sunt încrezătoare şi pozitivă pentru că am reuşit adesea să ieşim din situaţii care păreau imposibile".

Implică-te în campania "Din inimă pentru copii"

ACUM puteţi dona 2 Euro pentru copiii bolnavi, prin trimiterea unui SMS la 890 în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote (nu se percepe TVA). Servicii oferite gratuit de Vodafone, Orange şi Cosmote. Număr alocat pentru perioada 15 ianuarie - 15 martie 2010.

Fii bun, ajută!

CONT LEI: RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000

CONT EURO: RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000

Cod swift/BIC PIRB RO BU; Banca Piraeus, sucursala Pipera.

CUI RO15162540

Mai multe