Aşa găteşte un haiduc adevărat
Mâncarea e cu adevărat bună dacă e o bombă calorică. Trebuie să conţină neapărat carne şi să fie gătită cu multă grăsime. Aşa mâncau haiducii pe vremuri şi tot aşa îi place şi lui Cristi Caloianu, un "haiduc" al lumii moderne, aşa cum se consideră.
Cristi de la Haiducii nu se dezice de numele trupei pe care o reprezintă. Spune despre el că e un haiduc al acestor timpuri, atât la temperament, cât şi la stilul alimentar.
"Atunci când cineva mă calcă pe bătături, mor cu el de gât până când adevărul iese la iveală", explică "haiducul".
Legat de mâncare, îi place cea gătită în casă, cu sosuri, afumături şi, "obligat-forţat", să conţină carne.
"Cartofii prăjiţi în untură sunt cei mai buni, se ştie. Asta e, mâncarea bună e o bombă calorică, dar asta nu înseamnă că ne face rău. Bunicii nostri asta mâncau şi trăiau până la 90 de ani. De 100 de ori mai nocivă e cea cu E-uri, coloranţi şi conservanţi pe care o găsim în magazine", spune Cristi.
Ca un haiduc adevărat, nu putea să aleagă un alt meniu care să îl reprezinte decât o tochitură haiducească. Are toate ingredientele pregătite şi se miscă în propria bucătărie "ca peştele în apă".
Ne-am dat seama că dexteritatea de care dă dovadă se datorează atât experienţei, cât mai ales plăcerii de a găti.
"Am învăţat în urmă cu 10 ani, când am plecat de acasă, de la părinţi. Şi, după o perioadă în care luam de la mama mâncare care mi se vărsa în maşină, am decis că e timpul să învăţ. Am început cu meniuri simple, pentru ca acum să ajung la tot felul de sosuri, sărmăluţe şi fripturi de te lingi pe degete", spune Cristi Caloianu.
Tochitură haiducească
Ingrediente: pulpă de porc, cârnaţi afumaţi, usturoi, ardei gras, ceapă, roşii, ciuperci, vin sec, cimbru, untură
Mod de preparare: carnea se rumeneşte în untură, se adaugă cârnăciorii, apoi ceapa tocată mărunt.
Se adaugă un pahar de vin alb, ciupercile, ardeiul gras, roşiile tăiate felii (cu tot cu coajă). Usturoiul se presează şi se adaugă la final.