Aşa încap chinezii în 4,5 mp!
Oraşul Wuhan, din provincia chineză Hubei. Populaţie cinci milioane de suflete. Suprafaţă 8.467 de kilometri pătraţi. Pentru tinerii în căutare de locuri de muncă, oraşul e foarte atractiv, însă chiria e scumpă, ajungând şi la 400 de dolari (1.426 de lei) de persoană. Însă merită, având în vedere că aici pot câştiga până la 3.000 de dolari (10.700 de lei) asta dacă împart camera şi stau în garsonierele de 4,5 metri pătraţi.
Criza de spaţiu locativ din Wuhan l-a făcut pe proprietarul unui bloc de 6 etaje să-şi împartă altfel blocul pe care îl închiria tinerilor veniţi în oraş să îşi facă o carieră. Aşa a ajuns să aibă 55 de capsule, de 4,5 metri pătraţi fiecare, în care să cazeze câte doi chiriaşi.
Wu Chao şi Yan Changlai spun că preferă să stea înghesuiţi decât să plătească o chirie mai mare
Regula de bază la el în bloc este: nimeni nu stă singur. În felul acesta el îşi asigură venituri de 44.000 de dolari pe lună (157.000 de lei). Însă locatarii trebuie să facă duş, să îşi gătească, să doarmă şi chiar să lucreze la calculator într-o cămăruţă de 2,12 pe 2,12 metri pătraţi.
Deşi e la fel de mică, “garsoniera” fetelor e mai ordonată
Wu Chao şi Yan Changlai, ambii de 23 de ani, lucrează în construcţii, ocupându-se de vânzarea de materiale. Petrec foarte puţin timp acasă, pentru că muncesc aproape toată ziua, iar seara o petrec de obicei în oraş, cu prietenii.
Când ajung însă acasă, trebuie să se suporte. "E un pic deranjant când ne facem nevoile pentru că miroase. Sau atunci când venim acasă cu vreo fată, însă ne-am obişnuit. Ne facem program la duş, toaletă, bucătărie sau somn în funcţie de celălalt", a declarat Wu Chao.