Aşa s-a sinucis milionarul când a aflat sentinţa

29 iunie 2012 15:27   Actualitate
Ultima actualizare:

A aflat că a pierdut procesul, şi-a făcut rugăciunea şi s-a sinucis. Totul de faţă cu judecătorii şi cu cei care asistau la acest eveniment.

Avocatul Michael Marin, fost vicepreşedinte al Lehman Brothers şi director al Merrill Lynch Asia, a fost condamnat pentru incendierea premeditată a propriei case de către judecătorii Curţii Supreme din Phoenix, Arizona.

După anunţarea verdictului, a urmat un moment cu adevărat dramatic.

Camera video aflată în sala de judecată l-a surprins pe milionar înghiţind ceva.

Lumea a crezut că e o pastilă de inimă, însă nu era aşa. După câteva minute, Michael Marin s-a prăbuşit la podea.

Bărbatul a fost dus la spital, unde medicii au pronunţat decesul. El se intoxicase cu cianură, pe care a zdrobit-o între măsele.

Aude sentinţa

Înghite otrava

Aşteaptă efectul

Şi-a dat foc la casă

Procesul lui Michael Marin a debutat în luna mai, procurorii spunând atunci că, dacă va fi găsit vinovat, milionarul riscă 16 ani de închisoare.

Michael Marin şi-a incendiat casa din Phoenix, pentru a lua prima de la asigurare, în 5 iulie 2009.Casa valora 3,5 milioane de $.

În urma anchetei, pompierii au ajuns la concluzia că incendierea a fost deliberată.

Mai multe