Asistenta care a uitat bebeluşul în incubator, prea afectată pentru a se prezenta la audieri
Ordinul Asistenţilor Medicali a chemat-o marţi, la ora 16.00, la audieri pe asistenta medicală de la Maternitatea Bucur care a uitat în incubator un bebeluş în vârstă de două zile. "Odată cu ea au mai fost invitate la audieri asistenta şefă şi directorul de îngrijiri", a precizat Florian Chiru, vicepreşedintele Ordinului.
Chiru a mai spus că incubatorul este vechi de 20 de ani, ultima revizie a fost făcută în 2008 şi aparatul era bun.
Copilul a fost uitat în incubator din greşeală
Potrivit vicepreşedintelui Ordinului Asistenţilor Medicali, în acest caz este vorba despre o greşeală, care va fi sancţionată conform legii, mergând de la avertisment şi până la retragerea dreptului de practică.
Nou născutul a fost supus, luni dimineaţă, la Spitalul "Grigore Alexandrescu", unei intervenţii de transplant de piele pe 18% din suprafaţa corpului. El a suferit arsuri după ce a fost uitat în incubator de o asistentă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Maternitatea "Bucur".
Citeşte şi Bebeluşul uitat în incubator se simte bine«Mi-au ars copilul în incubator» povesteşte îngrozită mama micuţuluiUn bebeluş a fost uitat timp de 3 zile în incubator