Asta a lăsat în urmă furtuna secolului
Imaginile cu distrugerile lăsate în urmă de superfurtuna Sandy pe coasta de nord-est a SUA au şocat lumea! Case şi maşini înghiţite de ocean, străzi pustii pline de nisip şi moloz ca după un tsunami gigantic...
Oameni rămaşi pe drumuri, plângând disperaţi: "Doamne, cu ce ţi-am greşit!".Superfurtuna Sandy a devastat tot ce a întâlnit în cale, pe un diametru de 3.000 de kilomeri, a rupt firele electrice, a smuls copaci care au dărâmat case şi chiar a scos sicrie din pământ, în Maryland.
Românca Maria A., care locuieşte în zona joasă a Manhattanului, spune că, ieri, a rămas şocată, când în sfârşit a putut ieşi din casă după ce rafalele de vânt s-au mai potolit.
"Străzile sunt pustii, nu e electricitate, nu mai e nici o lumină, cerul e încă ameninţător". Diana I., din Lower East Side, din New York, a povestit groaza pe care a simţit-o când apa a inundat strada ei, spărgând geamurile de la parter: "Un copac a căzut chiar în faţa mea şi abia am reuşit să scap ascunzându-mă de urgie, într-o scară de bloc. Acum, oraşul pare încă pustiu, maşinile plutesc în zonele inundate, iar cerul are o întunecime neobişnuită. Totuşi, a început curăţarea molozului şi transportul public se reia, în afara metroului, fiindcă mai există tuneluri inundate", a adăugat ea.
Potrivit ultimelor estimări, cel puţin 55 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar pagubele ar putea ajunge la peste 50 de miliarde de dolari. "Bilanţul victimelor ar putea creşte semnificativ. Nu cred că termenii de carastrofal sau istoric sunt suficienţi pentru a explica impactul furtunii", a spus guvernatorul New York-ului.