Astăzi, Franţa nu are Guvern! Mâine situaţia se schimbă!

14 noiembrie 2010 9:00   Actualitate
Ultima actualizare:

"Domnul Francois Fillon şi-a prezentat demisia Preşedintelui, care a acceptat-o", a informat Palatului Elysee.

Demisia lui Fillon era aşteptată, în contextul în care, încă din martie, Nicolas Sarkozy afirma că intenţionează să remanieze Executivul, scrie adevarul.ro.

În iunie, Sarkozy a spus că intenţionează să reformeze Cabinetul după adoptarea legii pensiilor. Cea mai contestată reformă, cea a pensiilor, care creşte vârsta de pensionare de la 60 la 62 de ani, a devenit lege miercuri, la o zi după cea  fost semnată de către Sarkozy.

Potrivit AP, există speculaţii că Fillon ar putea fi nominalizat din nou, demisia sa fiind necesară pentru a pune reforma în mişcare.

Surse guvernamentale au declarat, pentru AFP, că Fillon ar putea fi numit premier, chiar în dimineaţa zilei de duminică.  Preşedintele francez poate numi noi miniştri fără să demită întreaga echipă guvernamentală. Unul dintre noii miniştri ar putea să fie fostul premier Alain Juppe, la  Apărare.

Sâmbătă, Fillon a fost surprins intrând pe o uşă laterală a Palatului Elysee, iar comunicatul privind demisia sa a venit după ce a plecat.

Conservatorul Sarkozy a scăzut puternic în sondaje, iar speculaţiile sunt că, prin numirea unui nou guvern, va încerca să creeze o bază solidă pentru alegerile prezidenţiale din 2012, mai scrie AP.

Mai multe