Aştepta un transplant vital, dar medicii i-au scăpat inima în faţa spitalului

12 ianuarie 2012 22:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Au reuşit să ajungă cu lada frigorifică până la câţiva metri de spitalul unde un pacient îşi aştepta noua inimă, dar chiar acolo au scăpat organul în mijlocul heliportului.

Medicii mexicani au coborât din elicopter cutia în care se afla inima, iar atât punga, cât şi gheaţa şi recipientele dinăuntrul lăzii s-au împrăştiat pe jos. Şi asta după ce aparatul de zbor adusese în siguranţă preţiosul transport cale de 450 de kilometri, până la Centro Medico de Enfermedades Reumaticas din Mexico City.

Din fericire, organul nu a avut de suferit din cauza incidentului. Directorul unităţii medicale a anunţat că, în cele din urmă, operaţia a avut loc, iar pacientul se simte bine. Inima poate fi folosită doar în cazul în care este transplantată într-un interval cuprins între patru şi şase ore de la recoltare, timp în care trebuie ţinută permanent învelită în gheaţă.

Mai multe