Atentat în Bulgaria! O bombă a explodat într-un autocar plin cu turişti - VIDEO

18 iulie 2012 15:58   Actualitate
Ultima actualizare:

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi numeroase altele au fost rănite într-o explozie care a vizat un autocar cu turişti israelieni în parcarea aeroportului din oraşul bulgar Burgas.

Update ora 20.30 Purtătorul de cuvânt al premierului Israelului afirmă că explozia a fost precedată de focuri de armă. "Au avut loc focuri de armă şi un dispozitiv exploziv a fost aruncat într-un autocar care transporta turişti israelieni", a declarat Ofir Gendelman, purtătorul de cuvânt al premierului Benjamin Netanyahu.

Update ora 19.35 Explozia produsă la Burgas probabil a fost comisă de un terorist-sinucigaş, afirmă martori citaţi de televiziunea publică israeliană.

Conform presei bulgare, turiştii israelieni au sosit cu un avion al companiei Air Via, de la Tel Aviv, şi au aterizat pe aeroportul din Burgas la ora 16.50.

De la aeroport, turiştii israelieni s-au îmbarcat în autocare şi se îndreptau spre hoteluri din staţiunea Sunny Beach, pe litoralul bulgar al Mării Negre.

La bordul autocarului în care s-a produs explozia erau aproximativ 40 de turişti israelieni.

Ministerul bulgar de Interne a anunţat că trei persoane au murit pe loc, iar alte aproximativ 20 au fost rănite în atentatul care a vizat autocarul cu turişti israelieni.

Potrivit presei bulgare, un autocar a explodat, iar alte două au luat foc în acelaşi incident.

Vom reveni cu amănunte!

Mai multe