Atentat sinucigaş la Damasc: cel puţin 25 de morţi

6 ianuarie 2012 15:48   Actualitate
Ultima actualizare:

Cel puţin 25 de persoane au fost ucise şi alte 46 au fost rănite în atentatul sinucigaş comis vineri în cartierul Maidan din centrul Damascului, a anunţat televiziunea publică siriană.

„Zece persoane au fost ucise şi au fost găsite fragmente din alte 15 cadavre. Alte 46 de persoane au fost rănite", a afirmat televiziunea într-un prim bilanţ, precizând că majoritatea sunt civili.

„Atentatul a avut loc într-un cartier popular, în apropierea şcolii Hassan al-Hakim", în momentul rugăciunii de vineri, a precizat televiziunea publică siriană, adăugând că pare a fi vorba de un atac-sinucigaş.

Atacul a vizat o zonă locuită. Deflagraţia a fost puternică.

Potrivit postului de televiziune privat Dunia, o echipă de observatori arabi s-a deplasat la locul exploziei, dar nu există reacţii oficiale.

Atentatul intervine în condiţiile în care zeci de observatori ai Ligii Arabe au fost trimişi în Siria pentru monitorizarea aplicării acordului de încetare a acţiunilor de reprimare. Opoziţia siriană a cerut intervenţia Naţiunilor Unite pentru dezamorsarea crizei.

Pe 23 decembrie, 44 de persoane au fost ucise, iar 166 au fost rănite în două atacuri cu maşini-capcană produse la Damasc.

Citeşte mai multe amănunte pe adevarul.ro

Mai multe