Atenţie, părinţi! Absenţele copiilor vă trimit la măturat strada

21 martie 2010 17:35   Actualitate
Ultima actualizare:

Pentru chiulul elevilor, vor fi pedepsiţi părinţii! Este noua „lege" a Educaţiei, care îi obligă pe părinţi să plătească până la ultima absenţă: cu bani sau cu muncă în folosul comunităţii.

Mai citeşte:

Şcoala va începe la 5 ani

Fiecare părinte va fi obligat să semneze un acord cu şcoala prin care se obligă să plătească pentru orice greşeală comisă de copil, potrivit noilor prevederi legale.

Cum chiulul de la şcoală a ajuns „un sport naţional", oficialii din Ministerul Educaţiei au decis să-l sancţioneze cât se poate de drastic: părintele va primi o amendă între 500 şi 5.000 de lei, iar, dacă nu are bani, va munci pentru primărie în contul absenţelor făcute de elev.

Numărul absenţelor din catalog stabileşte cuantumul amenzii. Nu aveţi bani? Ajungeţi la măturat drumuri!

„Este o altă mare prostie, la români. Păi, cum să plătesc eu pentru nebunia din capul copilului? Să-l pedepsească pe el, nu pe mine! Eu îl duc la şcoală, apoi plec la muncă. Asta mai lipsea, să ajung şi la coadă de mătură, din cauză că pleacă o oră de la şcoală. Nu am cum să monitorizez copilul non-stop", ne-a mărturisit, revoltată, bucureşteanca Claudia Macavei.

Nici elevilor nu le-a picat prea bine vestea sancţiunilor cu muncă în folosul comunităţii. „Am 20 de absenţe şi mă descurc cu ai mei, mă înţeleg eu cu ei. Dacă vor fi obligaţi să plătească pentru chiulul meu, alta ar fi situaţia. Nici nu vreau să mă gândesc ce mă aşteaptă acasă", spune Ionuţ, elev în clasa a XI-a.

Mai multe