Aterizare miraculoasă pe o autostradă aglomerată din SUA - VIDEO

23 februarie 2010 15:17   Actualitate
Ultima actualizare:

Pilotul a fost nevoit să aterizeze de urgenţă după ce a rămas fără combustibil şi cum aeroportul era la mare distanţă, avionul a coborât pe o autostradă, aflată în timpul "orei de vârf".

Joe Durousseau se întorcea, cu trei pasageri la bord, de la o misiune umanitară din Mexic şi când se afla deasupra oraşului Reno (Nevada) a sesizat că rezervorul de carburant este aproape gol.

"Am oprit motorul ca să mut alimentarea de la un rezervor la altul, care mai avea cam 30 de litri de combustibil. După care nu am mai reuşit să pornesc motorul şi a trebuit să aterizez cât de repede se putea. Autostrada era singura variantă", explică Durousseau.

Fiind un veteran al pilotajului, Durousseau a reuşit să se strecoare cu avionul său, un Cesna 172, pe sub un pod după care a planat deasupra autostrăzii până când şoferii i-au făcut loc pentru a ateriza.

"Am observat un spaţiu între maşini şi am încetinit pentru a mă apropia de viteza celor din trafic. După ce m-au văzut, şoferii din faţă au început să accelereze iar cei din spate au frânat lăsându-mi un loc numai bun de aterizat", mărturiseşte pilotul.

Aterizarea nu s-a soldat cu victime singurul care a avut de suferit fiind aparatul de zbor care a rămas fără roata din spate şi cu o aripă lovită uşor.

Mai multe