Athos îi «miroase» pe imigranţi

26 septembrie 2010 15:17   Actualitate
Ultima actualizare:

Are 5 ani şi jumătate şi a reuşit să impresioneze autorităţile spaniole. „Athos" a învins 19 echipaje formate din câine şi poliţist, venite din alte ţări europene. Cu toţii au participat, în august, la Operaţiunea „Minerva 2010" ce are ca scop depistarea imigranţilor ilegali.

Athos s-a dovedit mai bun ca oricare alt câine şi mai eficient decât un sistem evaluat la aproximativ 400.000 de euro.

Athos a stat 40 de zile în Spania unde a „mirosit“ imigranţii ilegali

„Au fost prezente în total 20 de echipaje şi au fost prinşi 40 de imigranţi ilegali. Dintre aceştia, 10 au fost prinşi de Athos. Pe filtru, unde se efectuau verificările, a fost adus un sistem de identificare a persoanelor ascunse, care, în 40 de zile, a identificat o singură persoană", spune Vasile Păunescu, instuctorul lui Athos.

Instructorul spune că Athos i-a salvat viaţa unui copil ascuns în dreptul motorului

Tot el a şi salvat viaţa unui copil de 16 ani. „Băiatul era ascuns sub cabina unui TIR, chiar unde este motorul. Câinele ne-a semnalat persoana. I-am salvat viaţa, ţinând cont că afară erau 42 de grade", a mai spus Vasile Păunescu.

Câinele a prins 10 imigranţi, aparatul de verificare, unul singur

Mai multe