Aţi făcut sex cu ea? S-ar putea să aveţi SIDA!
Timişoreanca Mariana Ancuţa, de 23 de ani, circulă prin ţară, veşnic dispusă la o aventură sexuală contra cost, încă de când şi-a luat buletinul.
Traseista preferă să stea la agăţat pe centurile marilor oraşe unde se prostituează pentru sume cuprinse între 10 şi 50 de lei.
Nu spune clienţilor că are SIDA şi, de cele mai multe ori, întreţine relaţii sexuale fără să se protejeze, fiind o veritabilă bombă biologică. Ultima dată a fost internată la Sanatoriul de Boli Infecţioase din Brad (Hunedoara).
„A fost de mai multe ori la noi. Ultima dată a plecat în iulie 2009 după 30 de zile de internare. S-a refăcut şi era într-o stare stabilă, dar bolile ei de fond au evoluat şi s-au agravat", spune medicul Marcel Cârjea de la Sanatoriul din Brad, care a tratat-o ultima dată pe Mariana.
Elena Ancuţa, mama prostituatei, spune că Mariana a fost diagnosticată cu HIV la nouă ani. Mariana a fugit de acasă pentru prima dată la 14 ani.
„De fiecare dată o pescuiam de pe centură. Dispare cu săptămânile prin toată ţara ca să facă sex. Am găsit-o la Braşov, Arad, Buzău, Reşiţa, Călan, Târgu Mureş şi prin mai multe sate din Timiş. Am dat-o în urmărire de zece ori, când era minoră, dar apoi ne-a fost ruşine de poliţişti. Acum nu ştiu unde e, ce face şi cu cine", a spus Elena Ancuţa.
Autorităţile nu cunosc numărul persoanelor pe care le-a îmbolnăvit fata, dar pot fi de ordinul zecilor şi, la rândul lor, pot transmite boala altor persoane.
În 2008, Mariana Ancuţa a fost lovită de tren, în timp ce se prostitua în apropiere de Pădurea Verde din Timişoara. Deşi medicii i-au spus că o să rămână imobilizată la pat, Mariana şi-a revenit în mod miraculos şi s-a întors la cea mai veche meserie din lume.
Poveştile cutremurătoare ale unor bolnavi de SIDA abandonaţi în spitaleLa 15 ani, violată de un bolnav de SIDAPrimeşte 10.000 € pentru că primăria a anunţat că are SIDA