Atmosferă fierbinte la «Dansez pentru tine»! Nicoleta Luciu va face striptease

22 noiembrie 2012 9:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Mâine seară se anunţă o nouă ediţie incendiară a show-ului "Dansez pentru tine". Noi stiluri de dans în concurs, printre care ritmuri latino şi striptease, aşa că Nicoleta Luciu, care îşi doreşte să câştige trofeul, se va undui cum ştie mai bine în faţa juriului şi a telespectatorilor pentru a obţine note maxime!

Mămică a patru copii, Nicoleta Luciu este într-o formă de zile mari şi face tot posibilul pentru a câştiga marele premiu pentru partenerul ei. Vedeta are mari emoţii pentru mâine seară, căci se va întâlni la duel cu Șerban Copoţ, solistul trupei Animal X.

Mişcări ritmice, poftă de viaţă, unduiri senzuale şi spectacol de mare clasă! Toate aceste elemente se vor regăsi în coregrafia de mâine seară a emisiunii "Dansez pentru tine", când echipele rămase în concurs se vor întrece pe ritmuri latino şi, în premieră pentru acest show, striptease. Samba, salsa, bachata şi merengue vor încânta telespectatorii şi-i vor duce în ritm de dans tocmai în vibranta Americă de Sud, locul unde pofta de viaţă a oamenilor a dat naştere stilului latino. Cu adevărat fierbinte va deveni atmosfera odată cu cel de-al doilea dans al serii, striptease, când perechile rămase în concurs vor fi nevoite să demonstreze că ştiu să se dezbrace cu stil şi eleganţă.

Mai multe