Au căutat pe Google cum să-și omoare prietena, apoi s-au certat pe Facebook ce să facă cu cadavrul - VIDEO
6 iunie 2012 11:29
Actualitate
Ultima actualizare:
Crimă incredibilă în Statele Unite. Un cuplu este acuzat că a ucis cu sânge rece o tânără de 19 ani, prietenă a celor doi, informează Daily Mail.
James Aveyer în vârstă de 32 de ani și Nicole Okrzesik de 23 de ani au strangulat-o pe Juliana Mensch, nu înainte de a lăsa suficiente dovezi digitale care îi acuză de teribila crimă. Cei doi criminali au căutat pe Google informații despre cum să-și omoare în somn amica, apoi s-au certat prin mesaje și pe Facebook, cu privire la modul în care să scape de cadavru.
Ucigașii aveau nevoie de bani pentru droguri și de aceea au recurs la oribila crimă. După ce au pus mâna pe banii victimei, James și Nicole au petrecut în Miami, apoi au postat pe rețelele de socializare fotografii cu ei.