Au drogat copiii să-i scoată din peşteră

12 iulie 2018 19:31   Actualitate
Ultima actualizare:

Dezvăluire şoc! Un atac de panică în grotele inundate putea fi fatal atât salvatorilor cât şi celor 13 prizonieri ai adâncurilor. De aceea, doctorul care i-a însoţit pe cei 12 băieţi şi pe antrenorul lor le-a făcut înainte de a porni în operaţiunea de salvare o injecţie cu ketamină, tranchilizant pentru cai.

Întreaga echipă de fotbal „Wild Boars” se află internată la spitalul Chaing Rai Prachanukroh.

Doi dintre primii salvaţi şi ultimii cinci sunt ţinuţi sub medicaţie strictă din cauza unei infecţii severe la plămâni.

Părinţii nu şi-au văzut odraslele decât printr-un geam de sticlă şi tot personalul medical poartă mască pe faţă când intră în salonul „copiilor peşterii Tham Luang”.

Producători de la Holly­wood duc deja tratative cu părinţii pentru a lansa cât mai curând un film despre cei 13 care au stat timp de 9 zile fără mâncare, sub pământ. La 23 iunie, cei 13 au coborât în peştera Tham Luang pentru a-şi scrijeli numele pe pereţii grotei.

O ploaie puternică inundă catacombele şi îi împinge în străfundurile pământului. Sunt descoperiţi la 2 iulie de doi scafandri britanici, dar nu sunt scoşi la lumină decât începând cu 8 iulie. Dacă mai întâziau puţin, atât ei cât şi echipele de salvatori ar fi murit înecaţi în peştera care este acum complet inundată.

Autorităţile au recunoscut ieri că băieţilor li s-a administrat o injecţie cu ketamină înainte de a începe operaţiunea de extragere din peşteră. Şi asta pentru că salvatorii se temeau de un atac de panică. La 8 iulie au fost scoşi primii copii, a doua zi încă patru şi la 10 iulie ultimii cinci. Grota se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 6 km, iar copiii au fost transportaţi pe o distanţă de aproape 4 km, din care jumătate deosebit de dificili. Misiunea de extragere a unui copil a durat în medie 7 ore. Au participat efectiv la scoaterea lor 18 scafandri şi un medic. Însă personalul de salvatori voluntari ajunşi la peştera Tham Luang începând cu 4 iulie a ajuns să totalizeze la 11 iulie nu mai puţin de 1.400.

Mai multe