Au făcut 6 dintr-o lovitură

11 ianuarie 2010 15:49   Actualitate
Ultima actualizare:

Cei şase copii s-au născut prin cezariană la un spital din oraşul Benevento, din provincia sudică italiană Caserta.

Operaţia a decurs în condiţii normale, deşi naşterea a avut loc în săptămâna a 27-a de sarcină, cu 13 săptămâni înainte de termen. Sextupleţii au cântărit la naştere între 610 şi 800 de grame.

Ei se află în prezent la terapie intensivă neonatală, dar sunt într-o stare bună. Părinţii bebeluşilor, Carmela Oliva şi Pino Mele, locuiesc în localitatea Sant'Arpino.

Ei sunt fericiţi că vor avea o familie numeroasă, cu toate că nu mai au nici o sursă de venit sigură. Până acum câteva săptămâni, Pino lucra într-o mică fabrică de încălţăminte, dar a fost disponibilizat în urma unor reduceri de personal şi acum este în şomaj.

Citeşte şi:Jill Hawkins este «fabrica de făcut copii»Sunt gemeni, dar s-au născut în ani diferiţiSuper-mămica: a născut de două ori cvadrupleţi şi o dată gemeni

El spune că speră ca bunicii să-i ajute să crească bebeluşii, care sunt doi băieţei, numiţi Paolo şi Maurizio, şi patru fetiţe, Francesca Pia, Angelica, Annachiara şi Serena.

Medicii spun că naşterea multiplă este o consecinţă a tratamentului de fertilitate urmat de Carmela şi nu a unei fertilizări in vitro. Legile italiene interzic introducerea a mai mult de trei embrioni în uterul unei femei.

Mai multe