Au făcut sex în trei în baia publică a unui bloc. Nu s-au oprit nici când a apărut poliţia
Au continuat să facă sex într-o baie publică, chiar dacă poliţia era deja la faţa locului. Un tânăr, iubita lui şi încă o fată au fost arestaţi după ce oamenii legii i-au prins când făceau sex în trei, fără jenă, într-un jacuzzi.
Anthony Vehiola, în vârstă de 30 de ani, iubita lui Gina Rayner, de 28 de ani şi Jennifer Duchnowski, de 29 de ani, s-au gândit că ar fi o idee bună să se distreze puţin în baia publică a unui complex rezidenţial din Arizona.
Însă copilul cuplului, rămas singur, a fost văzut de vecini în timp ce se plimba de unul singur şi plângea după mama lui. Atunci, oamenii au chemat poliţia, care i-au găsit pe cei trei în mijlocul unei partide de sex.
Deşi autorităţile au intrat peste ei, bărbatul şi femeile nu s-au oprit şi a fost nevoie ca poliţiştii să îi separe pentru a-i putea aresta. Amorezii erau sub influenţa alcoolului şi au fost arestaţi imediat.
Toţi au fost acuzaţi de expunere indecentă, iar Rayner a fost acuzată şi de abuz al unui minor, pentru că şi-a lăsat copilul singur în apartament. În timp ce Duchnowski a fost eliberată pe proprie răspundere, cuplul a fost eliberat doar după ce au plătit cauţiunea de 2.100 de dolari.