Au învins destinul!

9 iulie 2010 15:51   Actualitate
Ultima actualizare:

Vedete la naţionala Spaniei, respectiv a Olandei, David Villa şi Arjen Robben au printre cele mai interesante poveşti de la Cupa Mondială. Unul era să rămână infirm la patru ani, celălalt a driblat moartea pe când juca la Chelsea, când a fost suspect de cancer la testicule. Destinul i-a adus peste timp faţă în faţă, însă numai unul dintre ei va deveni, în premieră, campion mondial.

La sfârşitul anului 2004, pe când juca la Chelsea, Robben a descoperit la duş după un meci din Premier League că ceva nu era în regulă cu corpul lui.

Pe testicul îi crescuse o tumoare, iar primul gând al fotbalistului a fost că e bolnav de cancer. A fost nevoie de mai multe controale pentru a depista natura tumorii şi de un tratament pretenţios, urmat de o intervenţie chirurgicală, pentru ca Robben să scape teafăr.

„N-a fost nicio glumă. Nu ştiam ce să mai fac de frică. Am citit câteva cărţi şi mi-am dat seama cât de gravă e problema mea", spunea Robben înaintea turneului final.

El nu a fost apt nici pentru primele meciuri ale Olandei, venind la turneul final după o accidentare. Recuperat în timp util, a pus umărul la ducerea echipei Olandei până în marea finală. Despre el se spune, conform unui studiu efectuat la Universitatea Radboud din Nijmegen că e prea rapid pentru creierul uman.

Este şi motivul pentru care reuşeşte să dribleze cu uşurinţă orice adversar, fentele sale nedând adversarului posibilitatea de a reacţiona în timp util. Doctorii au fost la un pas să-i amputeze piciorul drept, după ce a suferit o fractură de femur pe terenul de fotbal.

Villa avea 4 ani şi în timp ce se juca cu prietenii lui, unul dintre ei a căzut peste el. David a rămas la pământ şi a fost transportat de urgenţă la spital.

25 de ani mai târziu, cele 5 goluri marcate la turneul final de David Villa au purtat Spania spre finala din Africa de Sud. Ele au fost realizate cu acelaşi picior pe care în copilărie, Villa, era să-l piardă.

"Tata, care muncea la mină de dimineaţa până seara, venea acasă şi mă forţa să mă joc cu el cu mingea timp de două ore. Foloseam atunci doar piciorul stâng. Aşa am scăpat cu dreptul întreg, deşi timp de 6 luni am fost în pericol de a rămâne infirm", povesteşte Villa despre drama pe care a trăit-o în copilărie.

Acesta pare să fie şi secretul său, el lovind mingea la fel de bine cu ambele picioare. Villa se va bate în finală şi pentru titlul de golgheter, el şi olandezul Sneijder (5 goluri) fiind principalii candidaţi pentru câştigarea acestui trofeu onorific.

Se luptă şi pentru «Balonul de Aur»

David Villa şi Arjen Robben sunt doi dintre cei zece fotbalişti nominalizaţi de FIFA pentr „Balonul de Aur” al CM, trofeu care recompensează cel mai bun fotbalist al turneului final. Ceilalţi opt nominalizaţi sunt: Xavi, Iniesta (Spania), Sneijder (Olanda), Schweinsteiger, Ozil (Germania), Forlan (Uruguay), Gyan (Ghana) şi Messi (Argentina).

Spaniolii au câştigat şi finala primelor

În cazul în care vor câştiga Cupa Mondială, spaniolii vor fi recompensaţi cu câte 450.000 de euro. Olandezii stau mai slab la acest capitol, lor fiindu-le promişi doar 265.000 de euro în cazul în care titlul mondial va merge în Olanda.

Mare parte din bani vin de la FIFA, care oferă învingătoarei 30 de milioane de euro, iar finalistei 24 de milioane de euro. Uruguay şi Germania, care se luptă pentru locul 3 au deja asigurate câte 20 de milioane de euro.

Caracatiţa-oracol Paul a decis: Spania - campioana lumii

Mai multe