Au mimat spălatul pe mâini pentru a preveni gripa porcină

7 noiembrie 2009 3:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Un grup de copii de grădiniță din Tokyo, Japonia, a mimat spălatul pe mâini prin dans. Prin acțiunea lor, japonezii au vrut să demostreze cât de ușor este să previi gripa porcină, declarată pandemie în iunie, și responsabilă pentru 4.000 de decese, informează weirdasianews.com.

"În general, avem nevoie de cel puțin 20 de secunde pentru a ne spăla bine pe mâini, iar asta înseamnă mult timp pentru copii. De aceea am inventat acest dans al spălatului pe mâini. Astfel, copiii pot să se distreze şi să fie motivaţi să se spele pe mâini în loc să se gândească la acest obicei ca la o acțiune plictisitoare si obositoare", a explicat Ayako Uragami, membru al Comitetului japonez pentru UNICEF.

"Mulți oameni s-au îmbolnăvit din cauza gripei porcine în Tokyo, de aceea grădinițele sunt atente și se asigură că cei mici se spală pe mâini. De asemenea, le cerem copiilor să doarmă suficient și să aibă o alimentație sănătoasă", a declarat directorul unei grădinițe din Tokyo.

Mai multe