Au prins hoţii de la Banca Transilvania!

19 ianuarie 2010 18:21   Actualitate
Ultima actualizare:

După 11 luni de la jaful dat la filială din Cluj a Băncii Transilvania, poliţiştii au reţinut, ieri, doi tineri, suspectaţi că sunt făptaşii.

Suspecţii sunt Dan Andrei Hosu şi Bogdan Baciu, ambii de 21 de ani, din Cluj. Ei au fost ridicaţi, luni noapte, în urma percheziţiilor pe care poliţiştii din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale a IPJ Cluj le-au făcut la domiciliile acestora.

Baciu şi Hosu au fost depistaţi ca urmare a analizării probelor ADN descoperite de criminalişti la locul jafului. „Din probele administrate până în prezent, reiese faptul că ei sunt principalii suspecţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.

La scurt timp după jaful din februarie 2008, Sucursala Băncii Transilvania a fost împânzită de mascaţi

Şeful Poliţiei clujene, Ioan Păcurar, a spus că unul dintre suspecţi făcea ocazional taximetrie, iar celălalt aducea maşini din Vest şi le vindea în România.

El a precizat că cei doi nu erau pregătiţi în structuri militare cum se zvonea. „Sunt doar nişte tineri teribilişti de 21 de ani. Ei stau în cartierul Mănăştur, la câteva străzi depărtare de locul unde se află banca", a mai spus Păcurar.

Dan Andrei Hosu şi Bogdan Baciu au fost prezentaţi, ieri, Parchetului pentru audieri, iar astăzi, vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe