Au scăpat cu viaţa din impactul cu un TIR de 15 tone
Autotrenul s-a oprit într-un picior de pod, după ce a intrat pe contrasens şi ras de pe drum două autoturisme care circulau regulamentar.
Accidentul a fost provocat de explozia unui cauciuc al remorcii TIR-ului care aparţine firmei de transport Dunca Expediţii, încărcat cu 15 tone de profile de oţel. Acesta se deplasa pe Drumul European 70, spre direcţia municipiului Lugoj. “Mergeam spre Titu cu profilele de oţel. La un moment dat, nu la mare distanţă de la intersecţia cu drumul spre aeroport, am făcut explozie la unul din cauciucurile de la remorcă. Pentru că roţile au un sistem hidraulic, acestea s-au întors şi nu am mai putut face nimic. Am încercat să frânez, dar degeaba, m-a tras remorca”, a declarat Ion Caraiman, şoferului autotrenului.
În momentul în mastodonul a fost scăpat de sub control, acesta a intrat pe sens opus, trăgând după el un autoturism WV, care circula regulamentar în aceaşi direcţie de mers. TIR-ul s-a oprit într-un picior al viitorului pod care se construieşte peste drumul E 70 pentru accesul pe centura capitalei Banatului. Autoturismul WV a fost proiectat în celalat picior al podului.
Un singur rănit uşor
În camionul rămas de-a curmezişul şoselei a intrat şi o altă maşină mică, marca Skoda, care venea din sens opus, spre Timişoara. “După primele cercetări, camionul, care mergea în direcţia Remetea, a făcut explozie la una din roţile de la remorcă. A agăţat un WV, iar din sensul opus a intrat în el o Skoda. Am făcut şi alcooltestul pentru şoferi, care a arătat valoarea 0”, a declarat agentul şef Mihai Ţepeneag.
Spre norocul lor, cu toţii au scăpat cu viaţa în urma accidentului. Singura victimă a fost şoferul din WV, care a fost scos din maşina contorsionată de un echipaj medical de la SMURD. Acesta avea o durere în zona pieptului, însă viaţa nu îi este pusă în pericol.