Au tras cu pistolul după autobuzul de noapte
Pe 19 septembrie, anul trecut, la miezul nopţii, autobuzul 844 se afla pe Calea Dudeşti. Este vorba de o cursă care preia şoferii care lucrează în tura de noapte şi îi transportă la autobaze.
În jurul orei 00.30, un autoturism cu număr străin a început să claxoneze insistent autobuzul. „Probabil cei din maşină voiau să depăşească şi n-aveau loc. S-au enervat, au scos pistolul şi au tras.
Au făcut ţăndări geamul din stânga şoferului. N-a fost nimeni rănit, dar toţi s-au speriat", şi-a amintit Mihai Vlădărău, purtătorul de cuvânt al RATB. Ca să treacă uşor peste astfel de momente, şoferii sunt consiliaţi de un psiholog.
„Cei mai mulţi dintre ei fac faţă într-un mod eroic. Însă mai sunt momente în care clachează fiindcă sunt înjuraţi, huiduiţi sau bătuţi. La cabinetul meu au parte de terapie", a spus psihologul şoferilor Vasile Russu.