Au trimis în spaţiu un cartof îmbrăcat în Moş Crăciun

21 noiembrie 2010 18:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Ni-l imaginăm mai degrabă coborând pe coşul sobei, dar nişte puşti de şcoală primară l-au trimis în spaţiu.

E un Moş Crăciun mai special, scrie «The Daily Mail», dotat cu o cameră căreia ar trebui să nu-i scape nimic!

Moşu’ e, de fapt, un cartof costumat – cu barbă albă şi fes roşu –, şi îmbarcat la bordul unei «navete» create dintr-o sticlă de plastic de doi litri de către elevii de la şcoala Landscove, din Devon, Marea Britanie.

Denumită Spudnik2 - în memoria primului satelit artificial al Pământului, Sputnik, lansat de fosta Uniune Sovietică în 1957 - «naveta spaţială» a fost legată de un balon meteorologic cu heliu, a fost dotată cu o cameră de fotografiat şi a fost lansată din parcarea satului în care se află şcoala.

Copiii care au participat la experiment, cu vârste între 7 şi 10 ani, au privit cum Moşul a ajuns la peste 27.430 de metri altitudine, înainte ca balonul să explodeze şi naveta să aterizeze cu ajutorul unei paraşute, la 225 de kilometri depărtare, în Hampshire.

Află AICI cât a zburat cartoful prin spaţiu

Mai multe