Au venit americanii!
În ultimele trei sezoane, Tudela, în vârstă de 26 de ani, n-a jucat decât 23 de partide în Major League Soccer, fără a reuşi să înscrie vreun gol.
Sosit aseară la Bucureşti, el s-a declarat încântat de faptul că a fost ofertat de Steaua, fie doar şi numai pentru a da probe de joc.
"Sunt fericit de venirea mea în România. Am auzit câteva lucruri despre campionatul românesc, îl cunosc foarte bine şi pe Toja, care mi-a fost adversar în Major League Soccer", a declarat Tudela, care n-a auzit nimic despre patronul Stelei: "Becali? Nu ştiu cine este Gigi Becali".
Americanul a întâmpinat şi o problemă la aterizarea pe tărâm românesc, bagajele sale fiind rătăcite în escala de la Paris.
Împreună cu familia sa, Josh Tudela deţine o şcoală de fotbal în oraşul american Evansville, "Tudela's Soccer Academy". Tudela, care poate juca atât ca mijlocaş ofensiv, cât şi defensiv, ar putea fi cel de-al doilea fotbalist american care va evolua în primul eşalon românesc.
Primul, portarul Steve Reese, a evoluat la Poli AEK Timişoara în sezonul 2002/2003, după ce mai trecuse şi pe la Aerostar Bacău, respectiv echipa de tineret a lui FCM Bacău.