Australian Open 2020: De la ce oră se va juca miercuri meciul Simona Halep - Anett Kontaveit

28 ianuarie 2020 10:09   Actualitate
Ultima actualizare:

Organizatorii Australian Open 2020 au anunțat ora meciului Simona Halep – Anett Kontaveit, din sferturile de finală. Partida va avea loc miercuri.

Partida dintre Simona Halep și estona Anett Kontaveit este prima din programul zilei de miercuri. Ea va începe la ora 2.00, ora României, și va fi televizată în direct de Eurosport. Întâlnirea de miercuri va fi cea de-a treia dintre Halep și Kontaveit. Românca a câștigat ambele confruntări precedente, fără să piardă vreun set.

Prima semifinală a Australian Open 2020: Ashleigh Barty – Sofia Kenin

În primele ore ale zilei de marți a fost stabilită prima semifinală feminină de la Australian Open 2020. Aceasta se va disputa între principala favorită a turneului, australianca Ashleigh Barty și americanca Sofia Kenin, desemnată cap de serie numărul 15.

Mai multe