«Aveam în cap o tumoră cât o portocală»
A avut o tumoră pe creier cât o portocală. Acum, la trei săptămâni de la operaţia dificilă prin care a trecut, Georgeta a revenit la viaţa de odinioară. Face piaţa, găteşte şi, în curând, va relua serviciul.
Vestea că o tumoră cu diametrul de şapte centimetri i-a crescut pe creier a dărâmat-o pe Georgeta Militaru, din Bucureşti. Mamă a doi copii, de 18, respectiv 8 ani, femeia s-a gândit la cele mai negre scenarii.
Totul se năruise în jurul ei. „În luna iunie, am simţit sub maxilar o gâlmă. M-am dus la doctor şi mi-am făcut o tomografie. Medicul a sesizat ceva şi pe meninge şi m-a trimis la neurochirurg. La RMN, s-a văzut o tumoră cu diametrul de 7 cm. Eu aveam dureri de cap, dimineaţa, dar m-am gândit că din cauza oboselii", ne-a povestit femeia de 42 de ani.
A decis să se lase pe mâna profesorului Vlad Ciurea, neurochirurg la Spitalul „Bagdasar-Arseni" din Capitală, care a şi operat-o cu succes.
Citeşte şi:
Povestea tristă a «Omului-elefant», sclavul unei tumori de 23 kg - FOTO/VIDEO
Prof. dr. Vlad Ciurea a operat-o pe Georgeta timp de opt ore
„Pe 8 iulie, am intrat în operaţie. Opt ore a durat. A doua zi, mă dădeam jos din pat. Mă simt foarte bine: fac piaţa, gătesc şi mă ocup de treburile casei. Abia aştept să mă întorc şi la serviciu", ne-a mărturisit Georgeta.
Prof. dr. Vlad Ciurea ne-a declarat că, în ultimii ani, numărul pacienţilor cu tumori a crescut îngrijorător.
„În urmă cu 30 de ani, tumorile intracraniene reprezentau 2-3% din totalul tumorilor. Acum, reprezintă 6-7%. Zilnic, efectuez două operaţii grele de extirpare a tumorilor", a completat specialistul.
Recordul românesc: 70 kg, tumora Lucicăi Bunghez
În urmă cu şase ani, cazul Lucicăi Bunghez şoca lumea. Braşoveanca purta pe şolduri o tumoră de 70 kg. Norocul ei a fost prof. Ioan Lascăr care i-a extirpat tumora. Acum, Lucica are 55 kg, însă suferă de diabet .
A scăpat de tumora de 70 kg şi a dat în diabet
Radiaţiile, principala cauză
Prof. dr. Vlad Ciurea spune că numărul mare de tumori este cauzat de:
* radiaţii
* expunerea la soarele puternic
* dereglările hormonale
* stres
* alimentaţie bazată pe multă carne de porc, dar şi pe produse care conţin chimicale