Avertizarea de inundaţii pe Prut, prelungită până la sfârşitul lunii iulie

19 iulie 2010 13:58   Actualitate
Ultima actualizare:

Astfel, codul roşu va fi menţinut de hidrologi până marţi pe sectorul Prisăcani-Dunăre şi în zona Drânceni din Vaslui iar de marţi până în 31 iulie pe sectorul Fălciu-Dunăre, relatează Mediafax.

Sub avertizarea cod portocaliu se vor afla, de marţi până la sfârşitul lunii iulie, zonele Prisăcani şi Drânceni.

Zona de la barajul Stânca Costeşti şi până la Prisăcani rămâne sub o avertizare cod galben, la fel ca şi zona Chipereşti de pe Jijia.

Avertizarea a fost emisă întrucât nivelurile Prutului se menţin peste cotele de atenţie, inundaţie şi pericol "din cauza tranzitării viiturilor formate anterior prin acumularea Stânca Costeşti", se arată în textul documentului actualizat marţi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Duminică, hidrologii au extins avertizarea cod galben de inundaţii pe Dunăre, până în 21 iulie pentru staţia Tulcea şi până în 26 iulie pentru Isaccea.

Mai multe