Azi e ziua prinţesei Brianna Caradja. Vezi cum va sărbători

10 aprilie 2012 5:04   Actualitate
Ultima actualizare:

Brianna şi-a anunţat deja prietenii de pe Facebook că va sărbători în Piaţa Constituţiei, acolo unde protesetază de aproape patru luni împotriva exploatării gazelor de şist şi a proiectului Roşia Montană.

«Am o dorinţă de ziua mea (10 aprilie): cine vrea să-mi ureze "La multi ani!", să treacă prin Universitate începând cu ora 19”, a scris ea pe reţeaua de socializare.

Prinţesa a fost totuşi sfătuită de prieteni să rămână acasă măcar azi, pentru a evita să fie din nou ridicată de jandarmi, aşa cum s-a întâmplat cu două luni în urmă.

Mesajul pe care Brianna l-a trasmis fanilor ei cu ocazia zilei de naştere este destul de atipic şi nu face referire la faptul că astăzi e o zi deosebită în viaţa ei, ci are o conotaţie politică. Mai exact, în loc de "La mulţi ani!", prinţesa vrea ca prietenii să scrie pe pagina ei de Facebook că vor demisia lui Băsescu şi a premierului Mihai Răzvan Ungureanu.

«Mâine, 10 aprilie, este ziua mea. Ce îmi doresc: un maraton de postări şi mesaje la mine pe Facebook cu " Demisia Basescu/MRU"», a mai scris ea.

Mai multe