Bahmu, la un pas de leşin când a dat cu ochii de Prigoană
Întâlnire de gradul zero, ieri dimineaţă, la Judecătoria sectorului 3. Adriana Bahmuţeanu a dat nas în nas cu soţul ei, Silviu Prigoană, la înfăţişarea pe care au avut-o în procesul de divorţ. A fost pentru prima dată când soţii Prigoană s-au revăzut după trei luni şi jumătate în care au rupt orice legătură, vedeta Antenei 2 părăsind domiciliul conjugal.
Silviu Prigoană a afişat la judecătorie un nou look. Milionarul şi-a dat jos barba. În timp ce afaceristul a lăsat impresia că este relaxat, Adriana Bahmuţeanu s-a pierdut când a aflat că îşi va reîntâlni soţul după trei luni şi jumătate în care acesta nu i-a mai dat nici un semn. „Mi-a fost frică să nu fac atac de panică. Când am auzit că a venit, mi s-a făcut rău. M-am speriat. Era să leşin. De ce? Nu ştiu. Probabil pentru că nu îmi vine să cred ce mi se întâmplă", ne-a spus Adriana Bahmuţeanu.
Silviu Prigoană şi-a ignorat cu desăvârşire soţia şi nici nu i-a răspuns la salut. În timpul celor cinci ore cât au stat în sala de judecată, cei doi soţi şi-au intersectat privirile doar de două ori. Judecătoarea a încercat să-i împace pe soţii Prigoană, dar deputatul a rămas ferm pe poziţie.
Prigoană a ignorat-o complet de Adriana în timpul procesului
„Ar fi bine, totuşi, să vă împăcaţi, să nu mai râdem pe aici prin tribunal", le-ar fi sugerat judecătoarea soţilor Prigoană. „Eu vreau să divorţez", a spus afaceristul, spunând că unul dintre motivele divorţului ar fi declaraţiile pe care soţia lui le-a dat presei.
La proces, Prigoană a adus trei martori, dar instanţa a acceptat numai unul, respectiv pe bona copiilor. La rândul ei, Adriana o va avea ca martor pe mama ei, care are grijă de micuţii Eduard şi Maximus. Soţii Prigoană vor avea următoarea înfăţişare în procesul de divorţ pe 23 ianuarie 2013.
S-au căsătorit de patru ori
În toamna anului 2003, s-au căsătorit prima dată după o relaţie de un an. La întoarcerea din luna de miere, proaspeţii însurăţei au divorţat. În ianuarie 2004, milionarul şi vedeta s-au căsătorit din nou în mare secret, în Las Vegas. După trei luni de la a doua căsătorie, Prigoană a intentat divorţ a doua oară, dar şi-a retras cererea. În vara aceluiaşi an, august 2004, au divorţat cu succes. La 31 august 2005, Prigoană şi Bahmuţeanu s-au căsătorit a treia oară. În ianuarie 2007 au divorţat din nou. La 7 mai 2009 s-au căsătorit a patra oară.În august 2012, după o ceartă, Adriana a luat cei doi copii pe care-i are cu politicianul şi a plecat de acasă. Prigoană a intentat divorţ şi de atunci nu s-a mai interesat de ei.