Bahmu şi Prigoană, escapadă romantică la Viena

22 mai 2013 17:00   Actualitate
Ultima actualizare:

Este prima lor călătorie în doi, după împăcarea de Paşte, dar şi prima escapadă din ultimii ani. De obicei, ei mergeau în străinătate însoţiţi de rude şi de prieteni. Pentru ca soţia lui să se simtă cât mai bine în cele câteva zile pe care le vor petrece în capitala Austriei, Silviu Prigoană a avut grijă să se cazeze la unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri vieneze.

Este vorba despre Hotelul Sofitel, proiectat de celebrul arhitect Jean Nouvel. O mare parte a acestei scurte vacanţe va fi alocată cumpărăturilor. De asemenea, cei doi au în plan să profite din plin de gastronomia austriacă, făcându-şi deja rezervare la cele mai scumpe şi sofisticate localuri din oraş.

Cuplul se va întoarce în ţară luni. Această escapadă în doi este o bună ocazie ca familia proaspăt reunită să pună la punct detalii care nu au fost încă lămurite în cele aproximativ trei săptămâni, care au trecut de la împăcare. În acelaşi timp, este un prilej de relaxare pentru cei doi, vedeta tv şi afaceristul propunându-şi să uite de tensiunile acumulate reciproc în cele nouă luni cât au fost separaţi.

Mai multe