Baia Mare: S-a schimbat placa. Mai nou, bărbatul e bătut de nevastă
Poliţia a deschis un dosar penal, iar în prezent, face cercetări. Dacă va fi găsită vinovată, femeia cu şase copii e pasibilă de o amendă sau chiar de închisoare de până la un an.
În familia Ciure, scandalurile se ţin lanţ de câţiva ani. Aflaţi la cea de-a treia căsnicie fiecare, Ileana Mureşan, de 51 de ani, şi Ştefan Ciure, de 59 de ani, au ajuns la concluzia că, după 5 ani de când şi-au făcut jurămintele de credinţă, ar fi mai bine să se despartă. „Ea a intentat divorţul la sfârşitul anului trecut. De câte ori aveam bani, era lapte şi miere. Cum ni se terminau banii, cum refuza îndatoririle conjugale. Invoca faptul că e bolnavă şi operată", mărturiseşte Ştefan Ciure.
Bătaie cu roşii
Ultimul scandal a avut loc duminica trecută, în curtea Ilenei Mureşan, de pe strada Turnătorilor. „I-am zis clar că nu mai are ce căuta la mine-n curte. Nu a investit el niciun ban în casa asta! De atâtea ori a venit aici şi a spart geamuri şi uşi, că nu mai pot număra pe degete! Sunt femeie cu frică de Dumnezeu, cum să îl bat eu pe el? Sunt eu plină de vânătăi, la cât m-a bătut, inclusiv duminica trecută", reclamă femeia.
La rândul său, bărbatul spune că s-a dus cu gânduri paşnice la soţia sa. „Nu înţeleg de ce tot încearcă să mă alunge. Este munca amândurora acolo, m-am dus să-mi iau nişte lucruri personale. Dar au început să mă lovească, nevasta şi cele două fete ale ei. Au vrut să mă provoace să dau înapoi, ca să mă poată filma cu telefonul mobil", explică Ştefan Ciure. „M-au bătut, mă! Pe urmă, au chemat Poliţia. Am primit chiar şi amendă pentru tulburarea liniştii. Păi, şi amendat, şi scos pe drumuri, şi bătut? E prea mult, dar nu vreau să fac caz din asta, că mă cunoaşte lumea", continuă bărbatul care se dă agresat. El susţine că a primit de la medicul legist şapte zile de îngrijiri medicale.
„Minte cu neruşinare! El era lovit la mână pentru că a căzut dintr-un copac, în urmă cu câteva zile. Când am văzut că dă după mine cu roşii, am dat şi eu. Dar uitaţi, m-a lovit cu ranga exact lângă operaţie", explică Ileana Mureşan.
„Noi am chemat Poliţia şi nu e prima oară. Femeii ăsteia oricum îi e greu. Mai vine şi nebunul şi o chinuie, nu se mai poate aşa! Nu l-am atins măcar, cum să-l bată", mărturiseşte martorul evenimentelor de duminică, vecina Laura Varga.
Îl acuză că i-ar fi agresat sexual fiicele
Ileana Mureşan a aflat de la reporterii „Adevărul de Seară" despre plângerea care a fost făcută pe numele ei la Poliţie. „Bine că eu nu am făcut plângere pe motiv că a încercat să întreţină raporturi sexuale cu fetele mele, minore, din cea de-a doua căsătorie! De anul trecut, nu mai avem ce discuta, de când am băgat divorţul. Sunt penticostală de 23 de ani, nu o să-mi risc mântuirea lovind pe cineva", explică Ileana Mureşan.
„În prezent, Poliţia anchetează împrejurările în care a avut loc incidentul", arată Voichiţa Zehan, purtăror de cuvânt al IPJ Maramureş. „Depinde de câte zile de îngrijiri medicale a primit omul şi de alţi factori. Părţile se pot şi împăca, dacă nu, atunci femeia riscă fie amendă, fie pedeapsă cu închisoare de până la un an", a explicat procurorul Crinel Couţi.
Până la închiderea ediţiei, niciun reprezentant al serviciului de Medicină Legală Baia Mare nu a putut fi contactat.