Baia Mare: Un bărbat a fost strivit de o conductă!

22 septembrie 2009 10:01
Ultima actualizare:
Muncitorul a fost transportat de urgenţă la spital, cu leziuni foarte grave

Un băimărean de 57 de ani a fost strivit sub o conductă lungă de şase metri şi cu un diametru de 1,2 metri, care a căzut peste el în curtea unei staţii de epurare.

Accidentul de muncă s-a produs în această dimineaţă în curtea unei firme de confecţii metalice. Peste un angajat al firmei Technoline din Baia Mare a căzut o conduct pe care o descărcau dintr-un camion. Imediat, o echipă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş s-a deplasat la faţa locului pentru a demara cerctările.

Mircea Onea, purtătorul de cuvânt al ITM, a precizat că accidentul s-a produs în timp ce angajaţii încercau să descarce nişte conducte dintr-o maşină. Firma făcea lucrări de canalizare la o staţie de epurare. În timp ce încercau să descarce nişte conducte de pe un camion, după ce a fost luată prima conductă s-a schimbat centrul de greutate şi a doua s-a răsturnat peste angajat, strivindu-l către un gard de sârmă, dincolo de care era o baracă, provocându-i multiple leziuni. „Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat Mircea Onea.

El a mai arătat că o echipă de inspectori de muncă s-a deplasat imediat la faţa locului şi în funcţie de urmările accidentului, vor dispune măsuri.

Vom reveni cu amănunte.

Mai multe