Băimărean reţinut într-un caz de fraudă de 11 milioane de euro
Locuinţa unui tânăr din Baia Mare a fost percheziţionată de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Percheziţia de la Baia Mare a fost realizată ieri concomitent cu alte 42 de astfel de acţiuni efectuate în judeţele Constanţa, Neamţ, Braşov, Olt şi Cluj.
Băimăreanul Adrian Vereş a fost reţinut, ieri, de către procurorii DIICOT pentru 24 de ore. El este învinuit că ar face parte dintr-o reţea mai vastă de hackeri ai cărei membri fraudau conturi din România, Africa de Sud, Statele Unite ale Americii şi Italia.
Grupul infracţional
Adrian Vereş este acuzat de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, acces fără drept la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, deţinerea fără drept a unui program informatic şi cauzarea unui prejudiciu patrimonial prin introducerea de date informatice în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul. Tânărul a fost reţinut în primă fază pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile procurorii DIICOT să ceară instanţei să emită un mandat de arestare pe numele său. „Din primele cercetări, dosarul este foarte bine documentat şi există multe dovezi incriminatorii", a declarat, astăzi, Nadina Spînu, procuror şef DIICOT Baia Mare. În timpul percheziţiilor din casa băimăreanului, anchetatorii au ridicat din locuinţa acestuia mai multe sisteme de stocare a datelor, calculatoare şi telefoane mobile.
„Afacere" bine pusă la punct
Potrivit procurorilor DIICOT care se ocupă de caz, peste 50 de persoane din România sunt implicate în această reţea. Metoda lor de operare a fost bine pusă la punct. Folosind un program specializat, conceput chiar de capii reţelei, Cătălin Zlate şi Cristian Ciuvăţ, membrii grupului au putut apela numere cu suprataxă din străinătate, obţinând bonusuri, în funcţie de numărul de minute şi de valoarea apelului pe minut. Ulterior, pentru a obţine sume de bani mai mari, prin eliminarea intermediarilor, Cătălin Zlate a înfiinţat o societate care a încheiat contracte cu deţinători de numere cu suprataxă, obţinând astfel un procent mult mai mare din valoarea apelului.
Cu datele conturilor VoIP, folosind o aplicaţie destinată efectuării de apeluri telefonice de pe un calculator, denumită „Zoiper", Adrian Vereş şi ceilalţi învinuiţi din acest dosar au realizat apeluri către numerele cu suprataxă. Folosind datele obţinute în mod fraudulos, adresa IP a serverului VoIP, numele de utilizator şi parola aferentă, aceştia iniţiau apelul, care trecea prin serverul VoIP, iar prin internet, ajungea la numărul de destinaţie.
Fraudă de 11 milioane de euro
Potrivit DIICOT, în perioada octombrie 2009 - februarie 2010, învinuiţii au efectuat aproximativ 23.500 de apeluri, cu o durată totală de peste 315.000 minute, prejudiciind astfel societăţi din România, Africa de Sud, Marea Britanie, Italia, SUA. Ulterior, prin intermediul companiei Shadow Communication Ltd., membrii grupării au efectuat, din luna februarie a acestui an până în 6 decembrie, un număr total de 1.541.187 de apeluri frauduloase, respectiv 11.094.167 minute de convorbiri.Valoarea totală a prejudiciului creat depăşeşte 11 milioane de euro. Procurorii spun că din această sumă, peste un milion de euro reprezintă beneficiul realizat de către învinuiţi.