Bar vandalizat de sătenii îndrăgostiţi de chelneriţă

15 noiembrie 2009 17:40   Actualitate
Ultima actualizare:

10 săteni nervoşi au distrus, azi-noapte, un bar din  în satul  Rudna, comuna Giulvăz, scandalul pornind de la fata care îi servea cu alcool.

Mai toate mesele şi scaunele din bar au fost distruse, iar geamurile localului s-au făcut ţăndări, după  ce mai mulţi localnici au început să îi facă ochi dulci fetei de la bar care îi servea. Alţi tineri care îi făceau curte domnişoarei au devenit geloşi, iar după câteva replici acide, oamenii au sărit la bătaie.

Chelneriţa a luat amendă

Nereuşind să îi împace pe bătăuşi, singurul poliţişt de la postul din comună a cerut ajutorul jandarmilor, aceştia intervenind în scurt timp. Cu toate acestea, sătenii au dispărut până la apariţia mascaţilor, astfel că singura persoana amendată a fost tocmai fata de la bar, care a primit o sancţiune de 100 de lei pentru că a continuat să îi servească  pe clienţi în ciuda faptului că erau beţi. Este pentru a doua oară când, în decursul a şase luni, barul din satul Rudna este distrus de localnici, şi în primul caz, conflictul pornind de la alcool.

Mai multe