Bărbatul care şi-a omorât soţia în somn, a scăpat de acuzaţii
Brian Thomas, în vârstă de 59 de ani, a visat că, în cortul în care dormea împreună cu soția, au intrat niște hoți. În timpul coșmarului, bărbatul și-a ștrangulat nevasta în vârstă de 57 de ani, fiind într-o stare de automatism (mintea nu are niciun control asupra acțiunilor corpului).
Judecătorul a spus despre Brian că este un "bărbat decent și că a fost devotat soției sale" și nu este responsabil de acțiunile lui.
Procurorii au spus că au existat doar 50 de astfel de procese în toată lumea. În timpul procesului s-a luat în calcul posibilitatea ca Brian Thomas să fie internat într-un spital de boli mintale, însă trei medici psihiatri au declarat că acest lucru nu are nici un sens.
Atât apărarea, cât și acuzarea a căzut de acord, încă de la începutul procesului, că Thomas nu era conștient asupra comportamentului său în momentul săvârșirii crimei. Prin urmare, juriul a avut rolul de a stabili dacă bărbatul avea probleme psihice, și nu dacă și-a omorât soția.
Raymond, fratele acuzatului, a declarat: ”Nu am fost surprins că acest caz a ajuns pe masa procurorilor, ținând cont de circumstanțe. Însă Brian este un om blând și și-a iubit foarte mult soția. Ceea ce s-a întâmplat a fost un accident tragic în viața lor.”
”Toți cei care au ascultat apelul domnului Thomas la 999 știu exact care au fost sentimentele lui când și-a văzut soția moartă”, a declarat judecătorul.
Bărbatul a avut tulburări ale somnului aproape toată viața.