Băsescu nu a reuşit să scoată din teacă «paloşul dreptăţii»
Duminică a venit rândul oraşului Ştei, din judeţul Bihor să se bucure de prezenţa lui Traian Băsescu. Preşedinte a primit o sabie, drept cadou simbolic, din partea Ioan Lucaciu, primarul din Ştei.
"Vă dăruiesc această sabie a dreptăţii ca să stârpiţi nedreptăţile din ţară", a spus primarul Lucaciu.
Însă când a vrut să arate mulţimii ineditul cadou, Preşedintele a întâmpinat o problemă. Sabia nu se dădea scoasă din panoplie fiindcă fusese adusă cu suport cu tot.
"Păi şi atunci, eu cum s-o scot?" - a întrebat nedumerit Băsescu.
Incidentul, care a stârnit hazul publicului, a fost imediat remediat de primar, care i-a dezlegat Preşedintelui, într-un final, "sabia dreptăţii".
Traian Băsescu le-a mulţumit locuitorilor din Ştei pentru primire şi pentru invitaţie şi le-a dorit să se reîntâlnească sănătoşi şi la anul.
La invitaţia prefectului de Bihor, Gavrilă Ghilea, preşedintele Traian Băsescu a fost prezent duminică la Oradea şi la zilele oraşelor Marghita şi Ştei.