Bate Dinamo sau pleacă!

4 noiembrie 2010 18:39   Actualitate
Ultima actualizare:

Sorin Cîrţu stă pe un butoi de pulbere. Catastrofa din meciul cu Bayern i-a înfuriat pe şefi, care vor să-l demită dacă nu câştigă duminică, împotriva echipei lui Ioan Andone fost antrenor în Gruia.

Aventura lui „Sorinaccio" pe banca tehnică a clujenilor pare să nu fie atât de lungă pe cât şi-a dorit el.

Fostul component al „Craiovei Maxima" nu a reuşit să revigoreze echipa după demiterea lui Mandorlini, iar rezultatele îi sunt total defavorabile.

Ultima umilinţă suferită de „feroviari" a umplut paharul pentru Arpad Paszkany, care se gândeşte serios să aducă pe altcineva pe banca tehnică.

Foarte dezamăgit de prestaţia echipei în meciul cu bavarezii, evoluţie care a afectat imaginea CFR-ului în Europa, patronul nu mai vrea să tolereze alţi paşi greşiţi, deoarece ar risca să nu mai prindă nici măcar un loc de Europa League.

Şefii CFR-ului i-au transmis antrenorului că postul său nu este sigur decât dacă bate Dinamo, în derbiul de duminică.

Totuşi, ca să evite catastrofa, Paszkany intenţionează să-l aducă pe Dan Petrescu la Cluj, dar negocierile cu antrenorul lui Kuban sunt dure.

Citeşte şi:

Cârţu nu l-ar fi vrut pe Hizo pe banca Vasluiului

Glume pe seama lui Cârţu şi CFR-ului

Chiar dacă nu va ajunge la un acord cu „Super Dan", finanţatorul ar fi dispus să recurgă la o soluţie de avarie până în iarnă, când va avea timpul necesar să aleagă antrenorul.

La fel ca de fiecare dată în ultimii ani, când se gândeau la demiterea băncii tehnice, atât Paszkany, cât şi Mureşan au ţinut din nou să infirme acest lucru şi să declare public că Sorin Cârţu are susţinerea lor: „Nu se pune problema să-l dăm afară pe Cârţu, avem încredere în el în continuare. Nu e vina lui, problema e la jucători", a precizat omul cu banii din Gruia.

Iuliu Mureşan a completat: „Cârţu este antrenorul echipei şi se bucură de încrederea noastră. Nu e normal să fie fluierat de fani", a spus preşedintele campioanei.

Discursul celor doi este identic cu ceea ce au afirmat înainte de demiterea lui Andone, Uhrin sau Mandorlini.

CFR a intrat în topul umilinţelor

După 0-4 cu Bayern Munchen, campioana a intrat într-un top al ruşinii în ceea ce priveşte rezultatele proaste ale echipelor româneşti în cupele europene.

"Performanţa" clujenilor este depăşită în istorie doar de două alte eşecuri lamentabile.

În 1991, FCM Bacău s-a făcut de râs în faţa nemţilor de la Werder Bremen, scor 0-6, pentru ca, un an mai târziu, oltenii de la Electroputere să fie învinşi fără drept de apel de Panathinaikos, scor 0-6.

Culio, certat că s-a milogit de nemţi

La pauza meciului, atunci când CFR era condusă cu 2-0, Culio trăgea de mama focului de Bastian Schweinsteiger, căruia i-a cerut tricoul de joc.

Vâzând că acesta insistă, bavarezul şi-a dat jos echipamentul şi I l-a dat lui Culio pe culoarul ce ducea la vestiare.

La meciul tur, jucătorul campioanei "a pus mâna" pe tricoul căpitanului lui Bayern, Lahm.

Milogeala lui Culio i-a scos din minţi pe coechipierii săi care l-au "luat tare" în vestiar.

Nemţii au petrecut până la 4 dimineaţa

Fericiţi să au învins lejer Clujul, nemţii de la Bayern au chefuit după meci la hotelul unde au fost cazaţi.

Delegeţia lui Bayern a avut parte de o cină festivă, cu preparate tradiţionale româneşti, dar şi muzică autohtonă.

Jucătorii nu au petrecut alături de oficiali şi sponsorit decât o jumătate de oră, apoi s-au retras în camerele lor.

Câţiva dintre reprezentanţii ardelenilor şi-au făcut şi ei apariţia la cină, însă nu au zăbovit nici ei prea mult, umilinţa fiind prea amară pentru a mai avea chef de petreceri.

Mai multe