Bate fără oprire de peste un secol
Localnicii din comuna hunedoreană Băiţa îşi reglează ceasurile după orologiul din clopotniţa bisericii romano-catolice.
Deşi bate neîntrerupt de 118 ani nu i-a dezamăgit niciodată. Este în perfectă stare de funcţionare, piesele din oţel şi bronz şi arătătoarele din lemn de trandafir fiind îngrijite cu mare atenţie de Alfred Eisler, un bătrânel de 80 de ani.
"Acest ceas bate, fără oprire, din 1892. A fost adus din Austria Superioară, fiind o donaţie de la o mânăstire de călugăriţe. Eu mă ocup de funcţionarea lui din anul 1982. Îl curăţ, îl ung, îl aranjez pentru că oamenii s-au obişnuit cu el", spune Alfred Eisler.
Pentru ca orologiul să funcţioneze perfect mult timp şi de acum încolo, un tânăr de 24 de ani i-a învăţat pe localnici secretele mecanismelor.