Beatrice Rancea, mărturii cutremurătoare despre accidentul care a scos-o din lumea dansului

24 octombrie 2012 12:08   Actualitate
Ultima actualizare:

Directoarea Operei Naționale din Iași, Beatrice Rancea, vorbește despre cele mai grele și dureroase momente din viața ei, într-un interviu acordat Iulianei Ciugulea, pentru Digi 24.

Ori de câte ori este întrebată despre începuturile ei pe scena, Beatrice își amintește orele de muncă, visele de atunci, primele ei spectacole, dar si momentul îngrozitor în care a trebuit să renunțe.

În momentul în care eu mi-am rupt genunchiul prima dată pe scenă, nu închiseseră bine trapa la scenă, și la o turație, la o piruetă, mi-a intrat laba piciorului și tot genunchiul și-a facut mai departe rotația. Primul gând a fost să nu cad în scenă pentru că e groaznic când cade un interpret în scenă. Dirijorul nu știe ce să mai facă, dacă să dirijeze sau să oprească orchestra, regizorul de culise nu știe ce să facă, dacă să închidă cortina sau nu. Am ieșit pe picioare cât de cât în culise și am căzut acolo. Atunci m-a durut, niciun coleg de-al meu nu a vrut să dea declarație, cum se făcea pe vremea aceea, că a fost accident de muncă. Nimeni n-a vrut să recunoască că eu mi-am rupt piciorul pe scenă. Pur și simplu. Dacă nu aveam un final atât de brusc, de total, niciodată nu aș fi renunțat la dans, pentru că dansul era viața mea”, sună mărturia zguduitoare a uneia dintre cele mai cunoscute balerine de la noi.

La Opera Națională din Iași, unde e director în momentul de față, și-a propus din nou lucruri mari, și-a propus să revigoreze instituția, să o aducă în prima linie. Dar, mai mult decât atât, nu a putut să stea departe de scenă, dansează din nou și o face gratuit. ”Am avut 4 spectacole în repertoriu pe care n-a avut cine să le danseze, pentru că ar fi trebuit să aduc balerini din București sau din altă parte. Și nici nu puteam să nu onorez două invitații ale unei mari coregrafe. Sigur că mi-a fost greu să ies pe scenă. În primul rând a trebuit să slăbesc 9 kg în mai puțin de o lună. Nu te poți prezenta oricum în fața publicului. Acum mărturisesc că iar trebuie să slăbesc, să pot dansa peste o lună. Din păcate, eu în momentele foarte tensionate, fac bulimie de stres. Acum n-am mâncat de ieri, de alaltăieri, dar într-o noapte pot să mă îngraș 3 kg pentru că mănânc toată noaptea de stres. ...Nu dansez pentru mine și nu dansez pentru bani. Noi ca manageri se știe, nu avem voie să ne plătim, deci eu dansez pe gratis. Dar mă simt foarte bine, nu mă plâng”, spune Beatrice la Digi24.

Mai multe